Încântat de cunoștință!

Dr. Paul Rotar
Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul Universității „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca (în anul 2009), doctorul Paul Rotar a creat ROA Dental Clinic tocmai din dorința de a oferi pacienților o experiență completă în stomatologie.
Precizie, atenție la detalii și minuțiozitate sunt atuurile pe care domnul doctor Paul Rotar le-a pus în slujba pacienților, specializându-se, în cei peste 14 ani de activitate în stomatologie, în implantologie și reabilitări protetice complexe. Mai mult, tratamentele endodontice realizate la microscop de către domnul doctor Rotar oferă rezultate excelente celor mai complexe cazuri tratate în clinică.

Dr. Paul Rotar
Fondator ROA Dental Clinic
Dotarea clinicii ROA Dental cu cea mai performantă aparatură medicală și propriul laborator de tehnică dentară au pus profesionalismul și respectul față de pacienți și actul medical la un alt nivel; toate acestea completându-se cu tratarea pluridisciplinară a cazurilor de către specialiștii clinicii ROA.
„Am înțeles că fiecare pacient care ne alege merită să primească cel mai bun tratament. De aceea, microscopul a devenit cel mai bun prieten al meu, în actul medical”.
„Cazurile complexe de reabilitări protetice au o însemnătate aparte pentru mine; realizez atunci că în mâinile mele se află o nouă viață pe care i-o ofer pacientului meu!”
„Stomatologia este unul din domeniile care se bucură de explozia tehnologică. Grație aparaturii imagistice, și nu numai, putem oferi diagnostic și tratament personalizat, fiecărui pacient”.
